Bucureștii de altă dată, cu străzile sale îmbrățișate de istorie și cu clădirile ce păstrează ecoul pașilor trecuți, reprezintă o sursă inepuizabilă de inspirație pentru pânza pictorului. Într-un melanj de acuarelă care prinde viață sub pensulă, orașul se dezvăluie treptat, lăsând să se întrevadă contururile unei lumi demult apuse.

În inima Bucureștiului, fiecare clădire este un personaj în această narațiune vizuală, o poveste pictată în nuanțe de timp. Pictura devine astfel o poartă spre un trecut maiestuos, iar orașul se transformă, devenind un spațiu al memoriei și al nostalgiei, unde fiecare fațadă veche rămâne veșnic vie, suspendată între realitate și vis, un testament al frumuseții care rezistă trecerii timpului.

Pristolnicele, acei străjeri tăcuți ai trecutului, veghează peste granița dintre sacru și profan în spațiul liturgic al bisericilor ortodoxe. Aceste suporturi pentru cărțile de rugăciuni sunt ancorate în rădăcinile ascunse ale credinței, unde fiecare fibră de lemn pare să murmure istorii de devoțiune și aspirații spre divin. În sculptura lor, detaliile elaborate dezvăluie narative de sfințenie, fiecare linie și nod desenând harta unei călătorii spirituale care transcende timpul și spațiul.

Pristolnicele sunt martori ai rugăciunilor și ai lacrimilor de căință, piloni ai comunității care susțin cărțile sacre și simbol al legăturii indisolubile dintre om și divinitate. În fiecare sculptură și în fiecare ornament se ascunde o poveste de credință, un limbaj tăcut prin care se comunică cu lumea nevazută, un ecou al dialogului etern dintre cer și pământ.

În țesătura bogată a culturilor străvechi, măștile dansează pe granița dintre văzut și nevăzut, fiind mai mult decât simple artefacte; ele sunt respirațiile ancestrale ce modelează realitatea. Măștile captează esența tranzițiilor vieții, de la bucuria pură a nașterii, până la profunda recunoaștere a morții, oferind protecție, vindecare și înțelepciune. În ritmurile lor, acestea povestesc despre comunitate, unitate și forța nevăzutului, fiind nu doar obiecte de contemplat, ci și purtători de istorii vii, care împletesc împreună trecutul, prezentul și viitorul. Pe acest fond, ele devin expresia autentică a identității culturale, o punte între lumi ce se întinde dincolo de granițele timpului.